M-ai intrebat de unde vin.M-am uitat la tine cu ochii razand si apoi am fugit printre cararile cugetarilor tale.Ai incercat sa ma cauti in labirintul amintirilor tale si in mod surprinzator m-ai gasit intr-o amintire despre viitor.Viitorul nostru,intr-un glob de sticla.Vazandu-te,am vrut sa arunc globul,sa se piarda ce va fi si ce a fost,dar m-ai prins de mana.Tot l-am aruncat.Dar a cazut drept in inima mea.Incet,mi-ai dat drumul.Mi-ai spus ca e vina mea,ca am distrus tot,ca ... te doare.M-ai impins catre suprafata iar tu te-ai adancit si mai tare in ganduri si sentimente inchise in sufletul tau.Eu am ajuns din nou langa soare , dar amintirea ta continua sa fie prezenta...oriunde...oricand.Tu ai ramas undeva in adancuri.Fara suflare.Fara sentimente.Egoistule…
superb.
RăspundețiȘtergerehmmm nush daca e chiar un egoist...el s-a adancit...si te-a impins pe tine spre lumina...poate e mai degraba un sacrificiu:)
RăspundețiȘtergerescrii sublim dar ce spui e foarte trist... e doar o perioada?
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos. Poate fi...vom vedea impreuna o data cu fiecare postare :)
RăspundețiȘtergere"...m-ai gasit intr-o amintire despre viitor." foarte frumos, dar nu stiu daca este neaparat egoist.Daca ne gandim la "Mitul pesterii", nu este egoist, dar daca ne gandim la ce te gandesti tu(si nu stiu la ce te gandesti tu), este egoist.
RăspundețiȘtergere