Intr-un anume moment tresare in noi, profund si patimas, fascinatia trecutului. Il readucem in prezent din simplul motiv ca traim, simtim, iubim si suferim. Pentru ca ne aduce inapoi momente, sentimente, persoane. Pentru ca prezentul nu ne-a impacat pe deplin. Pentru ca am ramas ancorati in iubiri capcane. Reintalnirea sa, marcata de senzatii si trairi dintre cele mai nebune, refuza orice urma de normalitate si simplitate. Imprevizibilitatea sa lasa in umbra orice amintire si cunoastere a clipelor traite, adorate sau regretate. Nu ne ofera siguranta, stabilitate, ci doar iluzii imbatatoare, povesti de o neiertatoare iuteala. Cu toate acestea, deplangem transparenta prezentului, dar cersim nebunia, zbuciumul, jocul trecutului. Il rechemam la fiecare senzatie de amintire, de visare, de dor. Asta pentru ca ne satisface gustul imbatator al tensiunii, al contrastului.
Si poate ca asa, incet-incet, vom deprinde singuri talentul de a ne stivui amintirile, abia insa dupa ce le-am retusat.
