Ma trezeste dimineata in ritmul ei ametitor. Gandurile de ieri nu m-au parasit, ziua de azi ma plimba prin aceleasi locuri, iar planurile de viitor construite uneori fabulos, alteori realist au ramas inca asternute pe coala de hartie din sertar. In lumea de afara intalnesc aceiasi oameni cu priviri ingrijorate, neincrezatoare si mult prea preocupate. Pasesc pe strazile orasului, printre ei, printre vieti, printre ganduri si trairi. In fiecare zi chipurile lor se contracta in agitatia si nebunia vietii. Nu, nu e niciunul care sa zambeasca acolo. Poate ca au uitat.
In acest cadru perfid caut fericirea. Ii observ suprafata acoperita de grija cotidiana si substratul sau incarcat de lucruri marunte. Si astfel gandesc ca poate ar trebui sa sterg mai des praful de la suprafata. Sa ma las invaluita de simplitate, forme imperfecte si franturi din viata. Sa strig lumii de afara ca orice moment cere un zambet.
Iar azi sunt fericita. Imi las in urma tristetea, amintirile, iubirile pierdute. Ma pierd in valuri de mister si las totul la voia intamplarii ca intr-un roman picaresc fascinant. Azi nu iau in serios nimic. Azi imi esti indiferent. Ma am pe mine si imi e de ajuns sa zambesc. Pentru ca am devenit puternica numai datorita mie, pentru ca viata m-a purtat pe cele mai nebune cai, pentru ca descopar in fiecare zi ce am pierdut ieri si ce trebuie sa castig azi, pentru ca mi-am amintit ca nimic nu trebuie sa imi mai stea in cale.
Si spune-mi tu ce alegi? Sa zambesti?
