miercuri, 31 august 2011

Iubirea de la ora 11


Nu putem trece peste o poveste de dragoste fara intrebari, regrete, sentimente de vina si suspine. Pur si simplu asa ne este natura. Sa abuzam de nelipsitul "de ce?", sa ne ravasim sufletul, sa ne udam pernele macar cateva seri la rand. Suntem chinuiti de cuvintele nespuse, de amploarea neintelesului, suntem supusi unei cautari obsedante a greselilor, vinei si lacrimilor. Din acest moment se naste in noi, neiertator si vicios, conturul dureros al ipotezelor, unde intrebarile noastre, ce continua sa apara cu o neiertatoare iuteala, nu isi gasesc niciodata raspunsurile sigure, ci raman ancorate in aceleasi explicatii amagitoare pe care tot noi ajungem sa ni le oferim. Si astfel incepem sa colectionam piesele necesare tabloului despartirii.

In tot acest timp insa, uitam ca poate aceasta poveste a noastra are nevoie de alte explicatii. In nebunia durerea si disperarea noastra denigram caractere, impartim greseli si concluzionam asupra nepasarii lui sau a ei. Dar exista si altfel de iubiri. Unele care isi ating finalul si isi gasesc raspunsurile prin alte locuri. Exista iubirea de la ora 11. Ca si atunci cand orologiul bate de 11 ori si nu e nici dimineata, nici amiaza, la fel si intampla si cu aceasta dragoste. Este intotdeauna nepotrivita. Nu incepe nici prea devreme, nici prea tarziu, nu isi gaseste aparitia in rasarit, nici finalul in apus. Pentru aceste iubiri, vinovati nu sunt protagonistii ci imprejurarile. Caracteristicile unei vieti diferite, a unor stari opuse, a unor circumstante care nu ofera cadrul propice unei mari povesti.

Asa ca uneori poate ca ar fi bine sa renuntam la armele de revolta, la sufletele ravasite de sentimente de vina si sa intelegem ca iubirea noastra nu si-a gasit un timp, o lume, o stare potrivita. Ca tot ceea ce o inconjura ii era potrivnic si ca liniile destinului nu si-au gasit ordinea frumoasa a fericirii. Ca pur si simplu nu a fost sa fie.

luni, 14 februarie 2011

Tu zambesti ?


Ma trezeste dimineata in ritmul ei ametitor. Gandurile de ieri nu m-au parasit, ziua de azi ma plimba prin aceleasi locuri, iar planurile de viitor construite uneori fabulos, alteori realist au ramas inca asternute pe coala de hartie din sertar. In lumea de afara intalnesc aceiasi oameni cu priviri ingrijorate, neincrezatoare si mult prea preocupate. Pasesc pe strazile orasului, printre ei, printre vieti, printre ganduri si trairi. In fiecare zi chipurile lor se contracta in agitatia si nebunia vietii. Nu, nu e niciunul care sa zambeasca acolo. Poate ca au uitat.

In acest cadru perfid caut fericirea. Ii observ suprafata acoperita de grija cotidiana si substratul sau incarcat de lucruri marunte. Si astfel gandesc ca poate ar trebui sa sterg mai des praful de la suprafata. Sa ma las invaluita de simplitate, forme imperfecte si franturi din viata. Sa strig lumii de afara ca orice moment cere un zambet.

Iar azi sunt fericita. Imi las in urma tristetea, amintirile, iubirile pierdute. Ma pierd in valuri de mister si las totul la voia intamplarii ca intr-un roman picaresc fascinant. Azi nu iau in serios nimic. Azi imi esti indiferent. Ma am pe mine si imi e de ajuns sa zambesc. Pentru ca am devenit puternica numai datorita mie, pentru ca viata m-a purtat pe cele mai nebune cai, pentru ca descopar in fiecare zi ce am pierdut ieri si ce trebuie sa castig azi, pentru ca mi-am amintit ca nimic nu trebuie sa imi mai stea in cale.

Si spune-mi tu ce alegi? Sa zambesti?

vineri, 14 ianuarie 2011

Mai departe...


Taci... Asculta.
Plec. Nu te mai vreau, nu ma mai crede. Stiu. Sunt tot ceea ce nu credeai ca sunt si nimic din ceea ce credeai ca pot fi. Te-ai inselat din nou, acum reconstruieste-ti drumul. Si nu privi in urma. Nu ma mai intorc desi te vad cum ma chemi... in fiecare zi, cu fiecare gand. Tine-ti capul sus ca si pana acum. Oricum. Oricand. Indiferent.
Timpul s-a scurs, iar eu am lasat in urma iluzii... tu scapa de ele cat mai repede. Ti-am lasat si amintiri, uita-le de acum. Am lasat si regrete, tu nu te gandi la ele. Nu te pot iubi, traim prea diferit. Ne desparte o lume, o stare extrem de civila, un timp.
Nu-mi spune ca iti este greu, ca ti-e dor sau ca doare. Ca adormi si te trezesti cu acelasi gand, ca porti cu tine aceeasi amintire, ca ti-e dor de ieri si iti e frica de maine. Nu poti spune asta. Tu nu.
Eu imi reiau acum rolul de spectator... fara sa iubesc si fara sa urasc, fara entuziasm si fara tristeste. Uite... mie nu-mi mai pasa. Acum caut altceva.

luni, 8 noiembrie 2010

Azi... Noiembrie


Noiembrie... acelasi drum de ieri, un alt drum de azi. Acum ne impiedica timpul, ne e data uitarea...

Acelasi drum si primii stropi de noiembrie imi inunda simturile. E ploaia de noiembrie ce imi aminteste in fiecare an de tine, de o poveste apusa, de un drum... acelasi drum de ieri. Ma striga amintirea, timpul trecut, eterna reintoarcere de toamna... Zambesc amar. Acum te uit...

E ploaia de noiembrie ce imi intra in ochi, in suflet. E amintirea ce ma aduce din nou langa tine, ce imi trezeste simturile innabusite de chemarea unui alt destin.

Noiembrie... Astazi am voie sa imi fie dor de tine...

joi, 19 august 2010

Ploaia...Tu


Intotdeauna miroseai a ploaie... Iar ploaia iti imprumuta din calmul sau nebunia ei, din intensitatea sau lipsa ei pasiva. Ea iti astepta reintoarcerea asemeni unei ploi de vara, in care jocuri tacute, sentimente innabusite de iluzii, contraste si dorinte erau sterse de nebunia superba a regasirii. In acelasi timp insa, iti reprosa insistenta navalnica a unei ploi de toamna, cadru egoist al instalarii nepasarii, amintirilor, uitarii.
Intr-un ritm sacadat al ploii iti conturai si tu atitudinea, gandirea, actiunile. Apareai in momentul cel mai intens si dispareai mult prea misterios si inportun, lasand in urma doar parfumul impregnat in piele, asternuturi, simturi. Asa ca ea ramane intr-un desert al supravietuirii, dar la prima ploaie totul reinvie, totul se reinventeaza. Si tu ai facut deja o arta din asta. Poti pleca oricand, oricum, iar ea iti zambeste cand bati la usa dupa luni si luni de parca ai fi iesit din casa abia ieri.
Intotdeauna apare insa si ploaia nebuna, navalnica stinsa intr-un vartej de finaluri, schimbari si alte inceputuri. E ploaia neiertatoare a constientizarii, infruntarii, resemnarii. E ploaia finalului tau, e ploaia inceputului ei.
Asa esti tu... Furtuna, torent, ploaie de iulie, ploaie de noiembrie.

luni, 12 iulie 2010

Trecutul din prezent


Intr-un anume moment tresare in noi, profund si patimas, fascinatia trecutului. Il readucem in prezent din simplul motiv ca traim, simtim, iubim si suferim. Pentru ca ne aduce inapoi momente, sentimente, persoane. Pentru ca prezentul nu ne-a impacat pe deplin. Pentru ca am ramas ancorati in iubiri capcane. Reintalnirea sa, marcata de senzatii si trairi dintre cele mai nebune, refuza orice urma de normalitate si simplitate. Imprevizibilitatea sa lasa in umbra orice amintire si cunoastere a clipelor traite, adorate sau regretate. Nu ne ofera siguranta, stabilitate, ci doar iluzii imbatatoare, povesti de o neiertatoare iuteala. Cu toate acestea, deplangem transparenta prezentului, dar cersim nebunia, zbuciumul, jocul trecutului. Il rechemam la fiecare senzatie de amintire, de visare, de dor. Asta pentru ca ne satisface gustul imbatator al tensiunii, al contrastului.
Si poate ca asa, incet-incet, vom deprinde singuri talentul de a ne stivui amintirile, abia insa dupa ce le-am retusat.

duminică, 27 iunie 2010

Iubitul ei...

Pornind de la deslusirea unei imagini conturate de o privire ce refuza transparenta, de niste ochi de furtuna si un suflet ambiguu, se poate incepe povestea lui. Incantator in aparitie, zbuciumat in senzatii, hotarat in aspiratii si dorinte.

Prezenta lui frapeaza intotdeauna printr-o atitudine incarcata de un mister nelinistitor, contagios. El nu se dezvaluie, ci cere prin natura sa a fi dezvaluit. Nu reprezinta un tipar, ci surprinde printr-o imprevizibilitate otravitoare. Nu isi afiseaza insingurarea, dar traieste ca si cum nimic nu ar fi mai linistitor pentru el decat independenta sa. Detine o putere si o siguranta ucigatoare.

In actiunile sale se observa profunzimea, admiratia si atractia pentru tot ce este paradoxal, incontrolabil, navalnic. Tanjeste dupa senzatii, pretinde libertate, reclama intensitate. Traieste povesti fabuloase, creeaza scenarii patimase, inventeaza emotii navalnice si vinde iubiri pasionale, cautandu-si locul.

Tot el insa o cauta pe ea, cea care nu nu se emotioneaza in fata cuvintelor goale turnate in forma perfecta, ea cea careia ii invidiaza, dar admira eleganta, increderea, geniul si profunzimea. Aici se reinventeaza, se regaseste.