Nu putem trece peste o poveste de dragoste fara intrebari, regrete, sentimente de vina si suspine. Pur si simplu asa ne este natura. Sa abuzam de nelipsitul "de ce?", sa ne ravasim sufletul, sa ne udam pernele macar cateva seri la rand. Suntem chinuiti de cuvintele nespuse, de amploarea neintelesului, suntem supusi unei cautari obsedante a greselilor, vinei si lacrimilor. Din acest moment se naste in noi, neiertator si vicios, conturul dureros al ipotezelor, unde intrebarile noastre, ce continua sa apara cu o neiertatoare iuteala, nu isi gasesc niciodata raspunsurile sigure, ci raman ancorate in aceleasi explicatii amagitoare pe care tot noi ajungem sa ni le oferim. Si astfel incepem sa colectionam piesele necesare tabloului despartirii.
In tot acest timp insa, uitam ca poate aceasta poveste a noastra are nevoie de alte explicatii. In nebunia durerea si disperarea noastra denigram caractere, impartim greseli si concluzionam asupra nepasarii lui sau a ei. Dar exista si altfel de iubiri. Unele care isi ating finalul si isi gasesc raspunsurile prin alte locuri. Exista iubirea de la ora 11. Ca si atunci cand orologiul bate de 11 ori si nu e nici dimineata, nici amiaza, la fel si intampla si cu aceasta dragoste. Este intotdeauna nepotrivita. Nu incepe nici prea devreme, nici prea tarziu, nu isi gaseste aparitia in rasarit, nici finalul in apus. Pentru aceste iubiri, vinovati nu sunt protagonistii ci imprejurarile. Caracteristicile unei vieti diferite, a unor stari opuse, a unor circumstante care nu ofera cadrul propice unei mari povesti.
Asa ca uneori poate ca ar fi bine sa renuntam la armele de revolta, la sufletele ravasite de sentimente de vina si sa intelegem ca iubirea noastra nu si-a gasit un timp, o lume, o stare potrivita. Ca tot ceea ce o inconjura ii era potrivnic si ca liniile destinului nu si-au gasit ordinea frumoasa a fericirii. Ca pur si simplu nu a fost sa fie.
