Intotdeauna miroseai a ploaie... Iar ploaia iti imprumuta din calmul sau nebunia ei, din intensitatea sau lipsa ei pasiva. Ea iti astepta reintoarcerea asemeni unei ploi de vara, in care jocuri tacute, sentimente innabusite de iluzii, contraste si dorinte erau sterse de nebunia superba a regasirii. In acelasi timp insa, iti reprosa insistenta navalnica a unei ploi de toamna, cadru egoist al instalarii nepasarii, amintirilor, uitarii.
Intr-un ritm sacadat al ploii iti conturai si tu atitudinea, gandirea, actiunile. Apareai in momentul cel mai intens si dispareai mult prea misterios si inportun, lasand in urma doar parfumul impregnat in piele, asternuturi, simturi. Asa ca ea ramane intr-un desert al supravietuirii, dar la prima ploaie totul reinvie, totul se reinventeaza. Si tu ai facut deja o arta din asta. Poti pleca oricand, oricum, iar ea iti zambeste cand bati la usa dupa luni si luni de parca ai fi iesit din casa abia ieri.
Intotdeauna apare insa si ploaia nebuna, navalnica stinsa intr-un vartej de finaluri, schimbari si alte inceputuri. E ploaia neiertatoare a constientizarii, infruntarii, resemnarii. E ploaia finalului tau, e ploaia inceputului ei.
Asa esti tu... Furtuna, torent, ploaie de iulie, ploaie de noiembrie.
Asa esti tu... Furtuna, torent, ploaie de iulie, ploaie de noiembrie.
