Stiu ca nu exista o alta persoana in lume pe care sa o pretuiesc mai mult. Sunt atatea lucruri ce ma fac sa multumesc ca o am alaturi...pentru tot ceea ce este, pentru tot ceea ce inseamna pentru mine. Si o iubesc din atatea motive. Pentru ca numai ea stie cum sa faca totul atat de simplu si de frumos. Pentru ca este atat de eleganta si gratioasa. Pentru ca tine capul sus dupa toate greutatile prin care a trecut. Pentru ca paseste hotarat pe strada...si in viata. Pentru ca doar ea cunoaste adevarata definitie a sacrificiului. Pentru ca ii lacrimeaza ochii cand plec si pentru ca i se lumineaza atunci cand ma intorc acasa.. Pentru ca odata a renuntat la ea pentru mine. Pentru ca a doua oara si-a luat viata in maini si nu a privit inapoi. Pentru ca nu a renuntat niciodata in ciuda greutatilor de dragul copilului ei. Pentru ca nu cunosc pe nimeni mai puternic decat ea. Pentru ca o privesc si nu am cuvinte sa o descriu. Pentru ca sunt mai mult decat mandra de ceea ce este. Pentru ca datorita ei sunt ceea ce sunt. Pentru ca este mama mea.
Ni se demonstreaza pe masura ce invatam sa simtim, sa traim. Viata ne da uneori impresia ca nu reprezinta decat un cumul de urcusuri si coborasuri, de fericire deplina sau de agonie totala. Si pentru ca reprezentam categoria cea mai expusa, a omului cu defecte, slabiciuni si sentimente, am invatat ca oricine esti si oricum esti te vei regasi intotdeauna asumandu-ti acea postura egoista in care ignori valorile prezentului tau dar nu si absentele sale. Avem intotdeauna nevoie de ceea ce ne lipseste. In neputinta firii noastre naive ne dedicam intreaga simtire incercand sa readucem langa noi ceea ce candva am pierdut sau ceea ce inca nu am gasit. Se pare ca mereu cautam acel lucru care sa ne faca viata completa.
Am intalnit pana acum un singur sentiment ce pare a intruni toate aceste amagitoare cerinte ale perfectiunii...iubirea. Ea se naste, transforma, schimba destine, dispare, dar nu moare niciodata. De aceea ajungem sa ii cersim existenta ca supusi neconditionati, ca simple forme conturate in alb si negru intr-o lume atat de vie. Suntem capabili sa schimbam destine, vieti, suflete, sa distrugem alte inimi doar ca a noastra sa isi poata gasi refugiul in implinire. Si cand suntem intre iubire si ratiune pe terenul dragostei, ce vom alege? Stiu ca exista un singur raspuns. Nu are forma iertarii sau a uitarii. Nici macar a sperantei. Nu. Este doar maturizarea
Stiu ca tot ceea ce avem nevoie este de timp. Eu il pastrez mereu langa mine... din trecut pana in viitor. El ma invata, ma critica, ma face sa iert si sa uit. El ma face sa regret ca nu i-am acordat importanta necesara si tot el imi spune ca imi ingaduie fiecare greseala, pentru ca imi apartine numai mie. Timpul sterge dar stie sa pastreze ca nimeni altul orice lucru ce nu trebuie pierdut. Si astfel am invatat ca exista momente care au nevoie de timp pentru a se putea intampla. Facand greseala sa le cauti, le pierzi. Stiu ca sunt o jucarie in mainile lui, ca imi controleaza gandirea, sentimentele, viata atunci cand ma face sa actionez atat de diferit o data cu trecerea lui. Stiu ca poate fi o capcana atunci cand obosesc sa descopar ca nu mai sunt ceea ce am fost. Dar am invatat si ca timpul imi iarta slabiciunile, imperfectiunea, necunostinta, naivitatea. Alaturi de el ma reinventez cu fiecare experienta acumulata, ma inalt cu fiecare realizare atinsa. El ma elibereaza, ma schimba, ma maturizeaza. E atat de linistitor cum poti gasi refugiul in timp...
E timpul sesiunii…Se simte agitatia, se aud paginile cartilor rasfoite, se vad chipuri ingrijorate. Miroase a cafea proaspat facuta. E aproape mijlocul noptii... Si ca fiecare student, in aceste vremuri, gandul imi este acasa. Mi-e dor de tine, de voi, de ei. Mi-e dor de ea, mama, de chipul ei ce se insenineaza de fiecare data cand ne reintalnim. Mi-e dor de mirosul prajiturii mele preferate. Mi-e dor de cafeaua de dimineata bauta cu Gya mereu in locul nostru preferat. Mi-e dor de ele,prietenele dragi mie. Mi-e dor de tine sa imi mangai parul. Mi-e dor de serile din oras transformate de multe ori in nopti,uneori chiar dimineti. Mi-e dor de voi, de toti. Astept trenul sa ma duca spre vacanta. Gata! Hai inapoi la invatat.
Locuiesc vis-a-vis.Te vad in fiecare dimineata gol cu ferestrele larg deschise..Nu ma arat caci asta te-ar face sa zambesti.Te studiez...Numar femeile pe care le porti seara si le incercuiesc pe cele care si-au castigat dreptul sa deschida fereastra dimineata.Iti stiu chipul speriat cand esti singur si te-am vazut de atatea ori plangand dupa ce ai umilit o femeie..care tocmai a plecat.Ti-am vazut toate mastile...caci intr-o zi ai lasat ferestrele deschise si la pod.Trebuie sa urci in fiecare zi treptele acelea singur ca sa iti alegi cine vrei sa fii.Cred ca doar...in trei zile din ultimul an ai trait fara nicio masca.Si-atunci iti venea in vizita aceeasi femeie.Doar atunci inchideai ferestrele...Toate.Si trageai perdelele...Toate.Si plecau...toate celelalte. Intra cu spatele drept la tine,dar iesea fugarita de cat de tare te-ar fi iubit daca nu te-ar fi stiut atat de bine...atat de rau de fapt... - 3 zile. Studiu despre tine Asculta mai multe audio Diverse
M-ai intrebat de unde vin.M-am uitat la tine cu ochii razand si apoi am fugit printre cararile cugetarilor tale.Ai incercat sa ma cauti in labirintul amintirilor tale si in mod surprinzator m-ai gasit intr-o amintire despre viitor.Viitorul nostru,intr-un glob de sticla.Vazandu-te,am vrut sa arunc globul,sa se piarda ce va fi si ce a fost,dar m-ai prins de mana.Tot l-am aruncat.Dar a cazut drept in inima mea.Incet,mi-ai dat drumul.Mi-ai spus ca e vina mea,ca am distrus tot,ca ... te doare.M-ai impins catre suprafata iar tu te-ai adancit si mai tare in ganduri si sentimente inchise in sufletul tau.Eu am ajuns din nou langa soare , dar amintirea ta continua sa fie prezenta...oriunde...oricand.Tu ai ramas undeva in adancuri.Fara suflare.Fara sentimente.Egoistule…
